Perioada de instruire la Tășnad – UM 0728: Școala de gradați, 1995. Ani care au format caractere
Anul 1995 a rămas adânc întipărit în memorie ca o perioadă de transformare profundă, disciplină dură și lecții care nu se învață din manuale. Perioada de instruire de la Tășnad, în cadrul UM 0728, nu a fost doar o etapă obligatorie a stagiului militar, ci un adevărat prag de maturizare. Acolo, în acele luni de foc, s-au format caractere, s-au legat prietenii adevărate și s-a înțeles, poate pentru prima dată cu adevărat, ce înseamnă responsabilitatea.
Școala de gradați din Tășnad era cunoscută pentru exigența ei. De la primele zile, orice urmă de confort civil a fost lăsată în urmă. Programul strict, trezirea în zori, instrucția până la epuizare și regulile clare, fără loc de interpretare, au creat un mediu în care fiecare greșeală se plătea, iar fiecare reușită era câștigată prin efort. Nu exista cale ușoară. Doar muncă, disciplină și voință.
În acest cadru dur, dar corect, s-au conturat relații puternice între cei care au împărțit aceleași greutăți. Împreună cu Larion Gheorghe și Pop Viorel, această perioadă a căpătat o dimensiune umană aparte. Nu eram doar camarazi de instrucție, ci oameni care învățau să se bazeze unul pe altul. Fiecare zi aducea noi provocări, iar sprijinul reciproc devenea esențial pentru a merge mai departe.
Instrucția de la UM 0728 nu însemna doar exerciții fizice și tactice. Era, mai presus de toate, o școală a minții. Rezistența psihică era pusă la încercare constant. Oboseala, presiunea, lipsa de somn și dorul de casă se adunau și testau limitele fiecăruia. În acele momente, caracterul ieșea la suprafață. Unii cedau, alții se ambiționau, dar toți învățam ceva esențial despre noi înșine.
Larion Gheorghe se remarca prin calm și stăpânire de sine. Chiar și în cele mai tensionate momente, reușea să păstreze o atitudine echilibrată, devenind un punct de sprijin pentru cei din jur. Pop Viorel, în schimb, impresiona prin determinare și rezistență. Nu se plângea niciodată și ducea fiecare sarcină până la capăt, indiferent cât de grea părea. Împreună, formam un trio sudat de experiențele trăite zi de zi.
Zilele la Școala de gradați erau monotone doar la prima vedere. În realitate, fiecare zi aducea o nouă lecție. Fie că era vorba de exerciții de comandă, de instrucție în teren sau de evaluări stricte, nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Se punea accent pe leadership, pe capacitatea de a lua decizii rapide și corecte, dar și pe asumarea responsabilității pentru cei din subordine.
Tășnadul anului 1995 nu era un loc ușor. Condițiile erau modeste, iar infrastructura militară purta urmele anilor dificili de tranziție. Cu toate acestea, tocmai aceste condiții au contribuit la formarea unei mentalități puternice. Am învățat să ne adaptăm, să găsim soluții și să nu renunțăm atunci când lucrurile deveneau incomode sau dificile.
Un aspect definitoriu al perioadei de instruire a fost spiritul de competiție. Fiecare încerca să fie mai bun, să se ridice la nivelul cerințelor și, dacă se putea, să le depășească. Competiția nu era însă una distructivă, ci motivantă. Ne împingea să evoluăm și să ne autodepășim, știind că succesul unuia era, într-un fel, succesul tuturor.
Seara, după încheierea programului, momentele de respiro deveneau prețioase. Atunci aveau loc discuțiile adevărate. Se vorbea despre viața de dinainte, despre familie, despre planuri și temeri. În acele clipe, zidurile militare păreau să dispară, iar oamenii ieșeau la iveală dincolo de uniforme. Prietenia cu Larion Gheorghe și Pop Viorel s-a consolidat tocmai în acele momente de sinceritate.
Pe măsură ce instruirea avansa, devenea tot mai clar că Școala de gradați nu urmărea doar să formeze militari competenți, ci lideri. Fiecare exercițiu, fiecare evaluare avea rolul de a ne pregăti pentru situații reale, în care deciziile rapide și corecte puteau face diferența. Presiunea era mare, dar tocmai ea ne călea.
Finalul perioadei de instruire a venit cu un sentiment amestecat. Pe de o parte, ușurarea că etapa cea mai grea se apropia de sfârșit. Pe de altă parte, o anumită nostalgie. Tășnad, UM 0728, devenise un reper important în viața noastră. Era locul unde am fost puși la încercare și unde am ieșit mai puternici.
Privind înapoi, perioada de instruire din 1995, la Școala de gradați din Tășnad, rămâne una dintre cele mai formative experiențe. Alături de Larion Gheorghe și Pop Viorel, am învățat ce înseamnă camaraderia, disciplina și respectul. Lecțiile acelea nu s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Ele au rămas, ghidând decizii, modelând caractere și definind o parte esențială din cine suntem astăzi.
Aceasta nu este doar o amintire militară. Este o poveste despre oameni, despre prietenie și despre puterea de a merge mai departe, indiferent de obstacole. O poveste care merită spusă și păstrată.
Leave a Reply